Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), stabilind că hotărârea Parlamentului privind numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare. În consecinţă, această hotărâre trebuie să fie adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere, potrivit CCR, citată de News.ro.