Ministerul Energiei a retransmis Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) o sesizare ce priveşte două posibile conflicte de interese, una referitoare la directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie (DGPAPSE), Bogdan Stanescu, un apropiat al lui Bogdan Olteanu, iar cealaltă face referire la reprezentanţii statului în AGA Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră, scrie News.ro.