consiliul concuren ei

Consiliul Concurenţei a dat amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane lei, în primele şase luni din 2018. În ce domenii au început anchetele

Consiliul Concurenţei a avut, în primele şase luni ale acestui an, o activitate intensă, cu investigaţii în aproape toate sectoarele economiei, iar valoarea cumulată a amenzilor aplicate a fost de circa 1,226 milioane lei, conform Raportului privind evoluţia concurenţei în sectoare cheie.

Consiliul Concurenţei a dat amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane lei, în primele şase luni din 2018. În ce domenii au început anchetele
Chiriţoiu: Ne place sau nu, preţul energiei şi al gazelor va creşte, iar statul nu ne mai poate subvenţiona pe toţi

Consiliul Concurenţei a extins investigaţia pe piaţa produselor de semnalizare rutieră

Consiliul Concurenţei propune ca statul să se implice în refinanţarea creditelor pentru garanţiile rămase neacoperite

Consiliul Concurenţei: CEZ Distribuţie a implementat angajamentele asumate referitoare la un posibil abuz de poziţie dominantă

Rompetrol: Poate românii vor crede că plafonarea preţului carburanţilor este o veste bună, dar efectele sunt negative

Chiriţoiu: Privatizarea Oltchim s-ar putea finaliza în mai puţin de o lună

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între Holcim, CRH Ciment şi HeidelbergCement

Consiliul Concurenţei analizează posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor

Amendă pentru Westgate, unul dintre cei mai mari operatori de aparate slot-machine, pentru punerea în practică a unei concentrări economice

Consiliul Concurenţei: Calea ferată se degradează de la an la an. CFR a pierdut bani pe care nu a fost în stare să-i cheltuiască

Consiliul Concurenţei pune în consultare publică angajamentele propuse de Unilever pentru preluarea Betty Ice

Chiriţoiu: anul 2018  ar putea fi al doilea cu cel mai ridicat nivel al sancţiunilor din istoria Consiliului Concurenţei

Chiriţoiu: suntem foarte mulţumiţi de intenţia BNR de a excepta de la limitele de îndatorare refinanţările

Preluarea Promat şi Agroind de către Ameropa, analizată de Consiliul Concurenţei

Chiriţoiu: Am cerut MT eliminarea criteriului privind vechimea pe traseu la încredinţarea transportului prin curse interjudeţene

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Immofinanz AG a preluat SImmo AG

Florin Jianu: Amenzile date de Consiliul Concurenţei ar trebui să fie raportate la profitul societăţii, nu la cifra de afaceri

Chiriţoiu: Preluarea în reţea a energiei generate de micii producători nu este ajutor de stat şi poate fi aplicată rapid

Reacţia Hidroelectrica la acuzaţiile Concurenţei: Concluzii ante-pronunţate, am vândut doar 8% pe spot, echilibrăm sistemul la cererea DEN

Hidroelectrica, îngrijorată că la nivel declarativ, concluziile unei investigaţii în derulare au fost antepronunţate

Chiriţoiu: consumatorii de energie ar fi avut de suferit, dacă ar fi continuat comportamentul Hidroelectrica

Concurenţa anchetează Hidroelectrica pentru abuz de poziţie dominantă. Ar fi limitat cantitatea de energie în piaţă, pentru preţuri mai mari

Un sfert dintre maşinile aflate în circulaţie nu au RCA valabil. Proprietarii au uitat să reînnoiască poliţa lunară - Consiliul Concurenţei

Un sfert dintre maşinile aflate în circulaţie nu au RCA valabil. Proprietarii au uitat să reînnoiască poliţa lunară – Consiliul Concurenţei

Preluarea Bank Leumi de către Argo Group Limited, analizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea RWE Energie de către MET Holding

Monitorul preţurilor va conţine informaţii despre un milion de produse alimentare şi carburanţi auto

Consiliul Concurenţei verifică preluarea unor active ale Oltchim de către Chimcomplex

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea IKB Leasing Finance IFN şi IKB Leasing de către BNP Paribas

Consiliul Concureţei a autorizat preluarea Norebo de către Intertop Leisure

Consiliul Concurenței investighează posibila trucare a unor licitații pentru

Consiliul Concurenței investighează posibila trucare a unor licitații pentru „Cornul şi Laptele”