Criptomonedele au fost unele dintre cele mai mediatizate active în ultimele luni, prețurile pentru Bitcoin și Ether atingând niveluri record. Valoarea de piață a tuturor criptomonedelor a depășit la 15 aprilie 2.000 de miliarde de dolari, iar Bitcoin este de departe cea mai mare monedă digitală şi reprezintă aproximativ jumătate din această sumă. Mai puțin cunoscut, însă, este cât de multă energie electrică este necesară pentru a alimenta rețeaua Bitcoin.