contacte diplomatice sua china

Washingtonul și Beijingul au reluat contactele diplomatice la nivel înalt

Statele Unite şi China au reluat contactele diplomatice la nivel înalt, cu o întâlnire pe care au avut-o săptămâna aceasta la Viena consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan (foto), şi cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, un semn de apropiere după tensiunile provocate, printre altele, de presupusul balon „spion” chinez care a survolat SUA la sfârşitul lunii ianuarie, consemnează agenţiile AFP şi EFE, transmite Agerpres.

Washingtonul și Beijingul au reluat contactele diplomatice la nivel înalt