Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de aproape 600.000 de lei şi 180 avertismente în urma unei acţiuni de control la nivel naţional ce a vizat verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitatea suplimentelor alimentare.