Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va instala şase porţi de control automat al paşapoartelor – Automatic Border Control (ABC) – care permit pasagerilor cu paşapoarte biometrice să treacă fără să mai stea faţă în faţă cu un poliţist de frontieră, iar până la jumătatea lunii iulie cele două zone de control de frontieră vor fi comasate, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.