România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70 – 75% ca fiind critic înainte de adoptare, în condiţiile în care acum este de 61%, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. El a adăugat că şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta acum moneda euro, scrie Agerpres.