Valoarea rambursată pentru proiectele finanţate din fonduri europene, la nivelul CFR S.A., aferente Programului Operaţional Sectorial „Transport” (POST) 2007 – 2013, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 şi Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) 2014 – 2020, se situa, în noiembrie 2019, la 5,781 miliarde de lei, rezultând astfel un procent total de absorbţie de 32,92%, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. (CFR SA), scrie Agerpres.