Ultimele cifre publicate de BNR arată o scădere a ratei medii a dobânzilor pe termen scurt atât la persoane fizice, cât şi la persoane juridice. Sunt cazuri în care avem dobânda la depozite mai mare decât cea la credite. La bănci diferite. Tiberiu Moisă, director general adjunct Banca Transilvania, este de părere că trendul de scădere a dobânzilor va continua în ritm echilibrat tot anul. Creditele de investiţii şi ipotecarele manifestă în schimb o tendinţă de creştere, semn că băncile privesc cu neîncredere viitorul sau doar vor să stimuleze consumul.