Noi negocieri au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Chişinău între partidele care se declară proeuropene pentru formarea unei coaliţii de guvernare, dar discuţiile s-au încheiat şi de această dată fără niciun rezultat, situaţie ce prelungeşte criza politică declanşată după demiterea, la sfârşitul lunii octombrie, a guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ.