criza gaze

Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria. Reacţiile de la UE, Sofia şi Varşovia

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de către cele două ţări pentru livrarea combustibilului, transmite Reuters. Bulgaria a plătit pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie şi oprirea aprovizionării va reprezenta o încălcare a actualului contract cu Gazprom, le-a spus jurnaliştilor ministrul Energiei, Alexander Nikolov. Polonia anunţă că „se va descurca” fără gazele provenite din Rusia, rezervele de energie fiind „în siguranţă”, iar „alimentarea pentru clienţi nu va fi întreruptă”. Importurile de gaze ale României se desfăşoară normal, iar ţara noastră îşi poate asigura necesarul de consum din producţia internă în această perioadă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria. Reacţiile de la UE, Sofia şi Varşovia
Europa se pregăteşte pentru iarna viitoare - Statele membre UE negociază un acord privind facilităţile de stocare a gazelor naturale

Europa se pregăteşte pentru iarna viitoare – Statele membre UE negociază un acord privind facilităţile de stocare a gazelor naturale

Grecia ar putea avea rezerve de gaze recuperabile de peste 600 de miliarde de metri cubi

Grecia ar putea avea rezerve de gaze recuperabile de peste 600 de miliarde de metri cubi

Germania ar putea intra într-o recesiune severă în cazul opriririi gazelor şi petrolului din Rusia - BDB

Germania ar putea intra într-o recesiune severă în cazul opriririi gazelor şi petrolului din Rusia – BDB

Criza gaze - Preţul a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Criza gaze – Preţul a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Putin i-a spus lui Scholz că gazele pot fi plătite încă în euro, potrivit Berlinului

Putin i-a spus lui Scholz că gazele pot fi plătite încă în euro, potrivit Berlinului

Preţurile la gaze şi electricitate au crescut după ce Germania a activat planul de urgenţă

Preţurile la gaze şi electricitate au crescut după ce Germania a activat planul de urgenţă

Rusia: UE

Rusia: UE „să găsească ruble” dacă vrea gaz, petrol sau cereale ruse

Germania activează planul de urgenţă pentru a garanta aprovizionarea cu gaze

Germania activează planul de urgenţă pentru a garanta aprovizionarea cu gaze

Rusia avertizează Europa că nu-i va furniza gaze dacă nu plăteşte în ruble

Rusia avertizează Europa că nu-i va furniza gaze dacă nu plăteşte în ruble

Criză energie - Omenirea dependentă de combustibili fosili examinează scenariile pentru limitarea încălzirii globale - raport

Criză energie – Omenirea dependentă de combustibili fosili examinează scenariile pentru limitarea încălzirii globale – raport

Preţul gazelor în Europa a scăzut cu 10%, iar livrările ruseşti se derulează în mod normal

Preţul gazelor în Europa a scăzut cu 10%, iar livrările ruseşti se derulează în mod normal

Războiul din Ucraina intensifică ameninţările unei inflaţii mari şi de lungă durată şi tulburări sociale în ţările dezvoltate şi cele emergente - studiu Coface

Războiul din Ucraina intensifică ameninţările unei inflaţii mari şi de lungă durată şi tulburări sociale în ţările dezvoltate şi cele emergente – studiu Coface

Şeful Engie: Oprirea importurilor de gaze din Rusia ar afecta aprovizionarea în următoarea iarnă

Şeful Engie: Oprirea importurilor de gaze din Rusia ar afecta aprovizionarea în următoarea iarnă

Virgil Popescu: Nu vom avea probleme cu gazele. Ne uităm la toate posibilităţile de aprovizionare

Virgil Popescu: Nu vom avea probleme cu gazele. Ne uităm la toate posibilităţile de aprovizionare

Escaladarea conflictului dintre Ucraina şi Rusia va avea efecte economice prin sectoarele energie, comerţ şi financiar - Euler Hermes

Escaladarea conflictului dintre Ucraina şi Rusia va avea efecte economice prin sectoarele energie, comerţ şi financiar – Euler Hermes

Transgaz: Nu sunt probleme cu importurile României de gaze prin Ucraina

Transgaz: Nu sunt probleme cu importurile României de gaze prin Ucraina

Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Criza gazelor - Creştere de două cifre a preţului după ce Putin a ordonat armatei să avanseze în teritoriile separatiste

Criza gazelor – Creştere de două cifre a preţului după ce Putin a ordonat armatei să avanseze în teritoriile separatiste

Criza gaze 2021 - Importurile României au crescut cu 68% în 2021, iar producţia a scăzut cu 1,1%

Criza gaze 2021 – Importurile României au crescut cu 68% în 2021, iar producţia a scăzut cu 1,1%

Preţurile gazelor în Europa scad, în urma atenuării tensiunilor geopolitice

Preţurile gazelor în Europa scad, în urma atenuării tensiunilor geopolitice

Europa are un plan de rezervă dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaze

Europa are un plan de rezervă dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaze

Criză energie - Germania vrea să forţeze companiile de gaze să îşi asigure rezerve pentru sezonul de iarnă

Criză energie – Germania vrea să forţeze companiile de gaze să îşi asigure rezerve pentru sezonul de iarnă

Asociaţia Energia Inteligentă: Plafonarea preţului la gaze duce la noi scumpiri din aprilie

Asociaţia Energia Inteligentă: Plafonarea preţului la gaze duce la noi scumpiri din aprilie

Germania nu poate exclude folosirea Nord Stream 2 ca mijloc de presiune politică - şeful comisiei pentru politică externă din Bundestag

Germania nu poate exclude folosirea Nord Stream 2 ca mijloc de presiune politică – şeful comisiei pentru politică externă din Bundestag

Criza gazelor - Republica Moldova cere Gazprom un nou răgaz pentru plata pe luna ianuarie

Criza gazelor – Republica Moldova cere Gazprom un nou răgaz pentru plata pe luna ianuarie

Criza din Ucraina - Europa este îngrijorată de consecinţele economice ale unor sancţiuni prea dure impuse Rusiei

Criza din Ucraina – Europa este îngrijorată de consecinţele economice ale unor sancţiuni prea dure impuse Rusiei

Criza gazelor - Războiul Gazprom-UE: Comisia Europeană contestă că Directiva privind gazele naturale ar fi încălcat Tratatul privind Carta Energiei

Criza gazelor – Războiul Gazprom-UE: Comisia Europeană contestă că Directiva privind gazele naturale ar fi încălcat Tratatul privind Carta Energiei

Criza energie - Preţurile gazelor naturale în Europa au explodat din cauza livrărilor ruseşti limitate

Criza energie – Preţurile gazelor naturale în Europa au explodat din cauza livrărilor ruseşti limitate

Guvern: Furnizarea energiei electrice şi de gaze este asigurată

Guvern: Furnizarea energiei electrice şi de gaze este asigurată

Preţurile gazelor naturale în Europa, în scădere datorită majorării livrărilor şi iernii blânde

Preţurile gazelor naturale în Europa, în scădere datorită majorării livrărilor şi iernii blânde