criza refugiati

Grecia solicită activarea mecanismului de protecţie civilă al UE pentru a gestiona valul de migranţi

Guvernul grec a cerut joi Uniunii Europene activarea mecanismului de protecţie civilă pentru a primi ajutor în gestionarea afluxului de refugiaţi, solicitare venită după ce mai multe state europene au acuzat Grecia că a gestionat necorespunzător această criză, în timp ce presa a evocat posibilitatea suspendării ei din spaţiul Schengen, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Grecia solicită activarea mecanismului de protecţie civilă al UE pentru a gestiona valul de migranţi
Donald Tusk: Migranţii trebuie să fie reţinuţi timp de 18 luni înainte de a intra în UE

UE avertizează Grecia că riscă să fie suspendată din spaţiul Schengen - presă

UE avertizează Grecia că riscă să fie suspendată din spaţiul Schengen – presă

Suedia: O parte dintre migranţi vor fi relocalizaţi în interiorul UE - comisar european

Suedia: O parte dintre migranţi vor fi relocalizaţi în interiorul UE – comisar european

Turcia a reţinut 1.300 de migranţi care intenţionau să ajungă în Grecia

Criza migranţilor: Acord privind un ajutor de 3 miliarde de euro din partea UE pentru Turcia

Angela Merkel afirmă că nu-şi va schimba politica de primire a migranţilor şi cere cote europene permanente

Germania începe repatrierea în ţările de origine a solicitanţilor de azil respinşi

Norvegia va creşte unele impozite în 2016 pentru a plăti pentru refugiaţi

Ciprul va expulza în Elveţia şase francezi suspectaţi de legături cu grupări teroriste

Tsipras: Grecia şi Turcia trebuie să facă mai mult împotriva traficanţilor de refugiaţi şi imigranţi

Juncker: În ritmul actual, relocalizarea migranţilor se va încheia în 2101

UE cere statelor membre să ajute financiar Turcia pentru a opri valul de refugiaţi

Germania ar putea cheltui până la 14,3 miliarde euro pentru primirea şi integrarea refugiaţilor în 2016 - economişti

Germania ar putea cheltui până la 14,3 miliarde euro pentru primirea şi integrarea refugiaţilor în 2016 – economişti

Slovenia se pregăteşte să ridice un gard la graniţa sa cu Croaţia pentru a controla fluxul de migranţi

Ministrul german de finanţe crede că problema creşterii economice în UE poate fi rezolvată doar prin integrarea migranţilor

Criza refugiaţilor: Croaţia cere ajutor internaţional. Ungaria a trimis 50 de poliţişti la graniţa sloveno-croată

Criza Refugiaţilor: CE a aprobat un ajutor de urgenţă de peste 10 milioane euro pentru Slovenia

BERD: Criza migranţilor pune presiuni economice asupra ţărilor de tranzit din Sud-Estul Europei

Germania îşi poate permite costurile crizei migranţilor, dă asigurări ministrul de finanţe

Autorităţile sârbe constată o creştere a numărului de migranţi veniţi dinspre Bulgaria

Merkel avertizează în legătură cu un posibil conflict între ţările din Balcani tranzitate de refugiaţi

Preşedinte Eurogrup: Criza refugiaţilor trebuie să fie un criteriu în evaluarea bugetelor

Juncker şi cancelarul austriac sunt de acord că barierele nu îşi au locul în Europa- purtător de cuvânt CE

Criza refugiaţilor: Germania îşi prelungeşte până la 13 noiembrie controalele la frontieră

Austria va ridica o barieră la graniţa cu Slovenia, anunţă ministrul de interne austriac

Croaţia a activat mecanismul de protecţie civilă al UE pentru a face faţă crizei refugiaţilor

Vicepreşedinte Comisia Europeană: UE, pregătită să ofere ajutor suplimentar Greciei în criza refugiaţilor

Planul UE şi al liderilor din Balcani pentru criza migraţiei - Reuters

Planul UE şi al liderilor din Balcani pentru criza migraţiei – Reuters

Statele membre ale UE au oferit deocamdată doar 854 de locuri pentru primirea imediată de refugiaţi

Şeful misiunii navale a UE: Suntem gata să tragem în traficanţii de imigranţi