Procesul de restructurare a 8.000 de angajaţi şi 500 de agenţii decis de UniCredit SpA ajunge şi în România. Surse din mediul bancar ne-au declarat în urmă cu două luni că sucursala din România a băncii italiene se afla deja într-un proces de restructurare a unor departamente ale băncii. Potrivit acestora, divizia de private banking se desfiinţează şi departamentul de credite ipotecare de valori mari, aferent acesteia. Banca nu a dorit să facă nici un fel de comentariu.