Cu câteva săptămâni înaintea Paștelui, românii se pregătesc pentru sezonul în aer liber și grădinărit, dar și pentru călătoriile pe care le planifică în această perioadă. Astfel, în primele două săptămâni din aprilie, clienții eMAG au cumpărat jante și anvelope sau pulverizatoare cu apă, pentru care vânzările au fost de patru ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut din punctul de vedere al volumelor, dar au cumpărat și sere și mobilier de grădină sau plante și semințe, pentru care vânzările au fost de două ori mai mari. Totodată vânzările de biciclete au crescut aproape de două ori, iar cele de articolele pentru sporturi cu rachete și sporturi de apă au crescut cu 15%. Creșteri similare au înregistrat saltelele pentru exerciții și articole pentru pescuit, la fel și pentru categoria fashion, în special încălțăminte sport atât pentru copii cât și pentru adulți. Articolele pentru curățenia casei nu lipsesc nici ele din topul celor mai vândute categorii din această perioadă, înregistrând creșteri de peste 10%.