curs euro leu

Cum văd analiştii economici România în următoarele 12 luni – Cât va fi cursul euro/leu, inflaţia şi cum vor evolua preţurile locuințelor (sondaj CFA România)

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna noiembrie, cu 13,5 puncte, până la valoarea de 31,4 puncte, pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, acesta fiind cel mai mic nivel înregistrat din iulie 2020 până în prezent. Peste 77% dintre participanţii la sondajul CFA anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0310 lei pentru un euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0831 lei pentru un euro.

Cum văd analiştii economici România în următoarele 12 luni - Cât va fi cursul euro/leu, inflaţia şi cum vor evolua preţurile locuințelor (sondaj CFA România)
Ce se va întâmpla cu leul, euro şi dolarul anul viitor, ce riscuri vor fi pe cursul valutar - analiză iBanFirst

Ce se va întâmpla cu leul, euro şi dolarul anul viitor, ce riscuri vor fi pe cursul valutar – analiză iBanFirst

Cele mai mari riscuri pentru România în 2025: recesiune şi majorarea taxelor, dezinformarea şi conflictele armate. Cât va creşte cursul euro/leu şi cum va evolua inflaţia (CFA România)

Cele mai mari riscuri pentru România în 2025: recesiune şi majorarea taxelor, dezinformarea şi conflictele armate. Cât va creşte cursul euro/leu şi cum va evolua inflaţia (CFA România)

Risc de recesiune în România. Economia va continua să decelereze anul viitor, Euro sare de 5 lei - CFA România

Risc de recesiune în România. Economia va continua să decelereze anul viitor, Euro sare de 5 lei – CFA România

Aurul

Aurul „bubuie”. Preţurile ating noi recorduri pe pieţe internaţionale şi la cursul BNR, după decizia Fed – date 23 septembrie 2024

Cât va fi cursul BNR, în următoarele 12 luni, de câte ori va mai coborî dobânda-cheie până la sfârșitul anului şi ce se întâmplă cu inflaţia şi deficitul bugetar - sondaj CFA România

Cât va fi cursul BNR, în următoarele 12 luni, de câte ori va mai coborî dobânda-cheie până la sfârșitul anului şi ce se întâmplă cu inflaţia şi deficitul bugetar – sondaj CFA România

Principalul risc financiar pentru România, unde va fi cursul  BNR euro/leu  în următoarele 12 luni, ce se întâmplă cu inflaţia şi cu preţurile la imobiliare - analiză CFA România

Principalul risc financiar pentru România, unde va fi cursul BNR euro/leu în următoarele 12 luni, ce se întâmplă cu inflaţia şi cu preţurile la imobiliare – analiză CFA România

Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni, iar inflația va scădea ceva mai lent decat se anticipase

Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni, iar inflația va scădea ceva mai lent decat se anticipase

Isărescu: Am fost şi eu cu stabilitatea preţurilor. Am fost şi eu taliban, ca să zic aşa, în anii '90

Isărescu: Am fost şi eu cu stabilitatea preţurilor. Am fost şi eu taliban, ca să zic aşa, în anii ’90

Curs BNR la peste 5 lei/euro, inflaţia de 5,45%, în următoarele 12 luni - CFA România

Curs BNR la peste 5 lei/euro, inflaţia de 5,45%, în următoarele 12 luni – CFA România

Creditele în lei pentru locuințe au ajuns mai ieftine decât cele în euro. Diferența de dobândă este de 1%. Împrumuturile ipotecare în euro s-au scumpit în ultimul an – date BNR

Creditele în lei pentru locuințe au ajuns mai ieftine decât cele în euro. Diferența de dobândă este de 1%. Împrumuturile ipotecare în euro s-au scumpit în ultimul an – date BNR

Euro sare de 5 lei la cursul BNR, inflaţia ar putea să scadă în următoarele 12 luni - CFA România

Euro sare de 5 lei la cursul BNR, inflaţia ar putea să scadă în următoarele 12 luni – CFA România

România ar putea intra în recesiune tehnică în prima parte a acestui an, estimează investitorii - analiză

România ar putea intra în recesiune tehnică în prima parte a acestui an, estimează investitorii – analiză

Euro peste 5 lei, la cursul BNR, inflaţie în uşoară scădere - CFA România

Euro peste 5 lei, la cursul BNR, inflaţie în uşoară scădere – CFA România

Cursul BNR va ajunge la 4,99 de lei/euro în primul trimestru al anului - iBanFirst

Cursul BNR va ajunge la 4,99 de lei/euro în primul trimestru al anului – iBanFirst

Euro ar putea sări de 5 lei încă din primul trimestru al lui 2024. Noile taxe reaprind inflația, iar dobânda scade abia în semestrul doi

Euro ar putea sări de 5 lei încă din primul trimestru al lui 2024. Noile taxe reaprind inflația, iar dobânda scade abia în semestrul doi

Curs BNR peste 5 lei pentru un euro, inflaţie medie de 6,42% - CFA România

Curs BNR peste 5 lei pentru un euro, inflaţie medie de 6,42% – CFA România

Cel mai scump aur din istorie - Curs BNR 4 decembrie 2023: 303,8212 de lei pentru un gram. Record şi la nivel mondial, preţul unciei a depăşit 2.100 de dolari

Cel mai scump aur din istorie – Curs BNR 4 decembrie 2023: 303,8212 de lei pentru un gram. Record şi la nivel mondial, preţul unciei a depăşit 2.100 de dolari

Euro peste 5 lei la cursul BNR şi inflaţie de 6,28%, în 2024 - CFA România

Euro peste 5 lei la cursul BNR şi inflaţie de 6,28%, în 2024 – CFA România

Cel mai scump aur din istorie: 301,1915 lei/gram - Curs BNR 26.10.2023

Cel mai scump aur din istorie: 301,1915 lei/gram – Curs BNR 26.10.2023

Euro peste 5 lei, la cursul BNR, iar prețurile locuințelor vor scădea, în următoarele 12 luni - CFA România

Euro peste 5 lei, la cursul BNR, iar prețurile locuințelor vor scădea, în următoarele 12 luni – CFA România

A doua zi cu record la  cursul BNR. Aurul atinge un nou maxim istoric. Euro continuă să crească și se apropie de cea mai mare  valoare din istorie - curs BNR

A doua zi cu record la cursul BNR. Aurul atinge un nou maxim istoric. Euro continuă să crească și se apropie de cea mai mare valoare din istorie – curs BNR

Cel mai scump aur din istorie. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric în faţa leului - curs BNR 19.10.2023

Cel mai scump aur din istorie. Euro creşte şi se apropie de maximul istoric în faţa leului – curs BNR 19.10.2023

Euro continuă să crească și se apropie și mai mult de maximul istoric în fața leului - Curs BNR joi, 28.09.2023

Euro continuă să crească și se apropie și mai mult de maximul istoric în fața leului – Curs BNR joi, 28.09.2023

Indicatorul de încredere economică al CFA în scădere. Curs euro de peste 5,01 lei și prețuri ale imobilelor rezidențiale în scădere

Indicatorul de încredere economică al CFA în scădere. Curs euro de peste 5,01 lei și prețuri ale imobilelor rezidențiale în scădere

Euro creşte din nou până aproape de maximul istoric - Curs BNR 27.09.2022: 4,9743 lei/euro

Euro creşte din nou până aproape de maximul istoric – Curs BNR 27.09.2022: 4,9743 lei/euro

Euro sare la 4,97 lei şi se apropie de cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR - 20.09.2023

Euro sare la 4,97 lei şi se apropie de cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – 20.09.2023

De la Ronaldo și Messi la Beyoncé și Miley: câte milioane de dolari câștigă pe o postare cele mai urmărite conturi de Instagram

De la Ronaldo și Messi la Beyoncé și Miley: câte milioane de dolari câștigă pe o postare cele mai urmărite conturi de Instagram

Fondurile generate de IPO-ul de la Hidroelectrica vor întări moneda naţională - analişti

Fondurile generate de IPO-ul de la Hidroelectrica vor întări moneda naţională – analişti

Cursul euro/leu va depăşi pragul de 5 lei în următoarele şase luni. Inflaţia scade la 7,73% - CFA România

Cursul euro/leu va depăşi pragul de 5 lei în următoarele şase luni. Inflaţia scade la 7,73% – CFA România

Creşterea impredictibilităţii ca urmare a rocadei guvernamentale, printre factorii ce au dus la creşterea cursului valutar - analiză

Creşterea impredictibilităţii ca urmare a rocadei guvernamentale, printre factorii ce au dus la creşterea cursului valutar – analiză