daniel dines

UiPath investește, alături de Amazon, Samsung, fostul CEO al Google și alți miliardari, 220 de milioane de dolari într-un startup francez de AI. ”Va fi transformator și va oferi noi capacități de execuție”- Daniel Dines

Un startup francez de inteligență artificială, numit H (numit anterior Holistic AI), a strâns o finanțare inițială de 220 de milioane de dolari de la o serie de miliardari și investitori de capital de risc, cu promisiunea de a construi următoarea generație de instrumente puternice de inteligență artificială, potrivit Bloomberg.

UiPath investește, alături de Amazon, Samsung, fostul CEO al Google și alți miliardari, 220 de milioane de dolari într-un startup francez de AI. ”Va fi transformator și va oferi noi capacități de execuție”- Daniel Dines
Daniel Dines, cel mai bogat român, despre investițiile în imobiliarele din București

Cel mai bogat român ocupă doar locul 1.389 în clasamentul miliardarilor lumii

Acţiunile primului unicorn românesc, UiPath, în creştere cu 10% după anunţarea unor rezultate peste aşteptări în T1

Acţiunile UiPath, în scădere semnificativă după publicarea unor prognoze de venituri sub aşteptări

Succesul UiPath a stimulat visurile

Succesul UiPath a stimulat visurile „unicornilor” din România – Reuters

Acțiunile UiPath s-au depreciat după publicarea rezultatelor trimestriale

Povestea programatorului român care a transformat o

Povestea programatorului român care a transformat o „idee nebunească” într-o avere de şase miliarde de dolari. Daniel Dines şi unicornul UiPath – Bloomberg

UiPath mizează pe o evaluare de 28 miliarde de dolari în listarea la Bursa de la New York

UiPath, companie fondată de un român, a fost evaluată la peste 10 miliarde dolari, după o nouă rundă de finanţare

EY România primește acreditarea UiPath Services Network pentru servicii de derulare a proiectelor de automatizare

Daniel Dines, fondatorul şi CEO-ul UiPath, investeşte într-o nouă companie

Veniturile unicornului românesc Uipath au atins anul trecut 360 milioane de dolari. Dines: Adaugăm peste 10 clienţi noi zilnic

Daniel Dines, fondatorul Uipath, despre 2020: Va fi anul roboţilor

UiPath anunță noua generație a platformei de Robotic Process Automation

Cel mai bogat român: Daniel Dines, fondatorul firmei IT UiPath, l-a întrecut pe Ion Țiriac, după calculele Forbes

UiPath lansează UiPath Foundation pentru a oferi copiilor defavorizați acces la educație și competențe digitale

UiPath, primul unicorn din România, donează un milion de euro pentru Notre Dame