Potrivit unor amendamente depuse pe 7 noiembrie de către senatorul Daniel Cătălin Zamfir, legea dării în plată intrată în vigoare acum doi ani ar putea fi modificată din nou. Principalele completări vizează instituirea unor condiţii mai exacte în care instanţele de judecată pot decide sau nu existenţa impreviziunii într-un dosar de judecată: dacă preţul de vânzare al imobilului s-a devalorizat cu 50% faţă de momentul achiziţionării sau dacă diferenţele de curs valutar sunt mai mari de 20% faţă de momentul contractării creditului. Includerea majorării gradului de indatorare în rândul condiţiilor de declarare a prezumţiei de impreviziune aduce sub incidenţa legii dării în plată şi pe cei care sunt afectaţi de creşterea Robor.