În 2016, numărul persoanelor despăgubite de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii (FPVS) a crescut cu peste 7% faţă de anul precedent. Creşterea a fost înregistrată atât pe segmentul autorilor neidentificaţi cât şi pe cel al autorilor identificaţi, dar neasiguraţi. Astfel, numărul cazurilor noi de daună plătite de FPVS au fost de 1.717 în 2016, înregistrându-se astfel cel mai mare număr de daune plătite de Fond de la înfiinţarea sa până în prezent. Valoarea daunelor plătite a scăzut însă.