Libanezii de la Corporate Finance House Group (CFH) au cumpărat compania care deține clădirea de birouri Day Tower din București, clădire dezvoltată de Dimitris Mourkakos din cadrul Day Group și finalizată la sfârșitul anului 2018. Investitorul a fost asistat de Savills, fiind prima sa investiție în România,iar dezvoltatorul a fost reprezentat de Crosspoint Real Estate. Preţul de vânzare e estimat de Economica.net la circa 20 de milioane euro, iar randamentul pare a fi sub 7%, o premieră în ultimii 12 ani.