România și Bulgaria au intrat în sfârșit complet în spațiul Schengen, după ani de așteptare, deși, cel puțin România îndeplinea de mult cerințele necesare. Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre, începând de la 1 ianuarie 2025. Timpii de staţionare în frontiere se vor reduce cu aproximativ 30 de minute pentru fiecare tren, în urma intrării depline în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, iar transportatorii rutieri vor tranzita mult mai rapid frontierele cu statele UE, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.