DefCamp, cea mai importantă conferință anuală de hacking și securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est, se va desfășura anul acesta între 7 și 8 noiembrie, la București. La aniversarea celor 10 ediții sunt așteptați peste 2.000 de participanți, de la antreprenori și dezvoltatori software până la membri activi în mediul academic și specialiști din sectorul public, dar și pasionați de securitatea cibernetică.