demisie nehammer

Cancelarul austriac Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile

 Cancelarul austriac în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că va demisiona în zilele următoare atât din acest post cât şi din cel de preşedinte al Partidului Popular austriac (OeVP), după ce această formaţiune a abandonat negocierile cu Partidul Social-Democrat (SPOe) pentru formarea unei coaliţii în urma alegerilor legislative câştigate în septembrie de formaţiunea de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), relatează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Cancelarul austriac Nehammer rupe negocierile de formare a guvernului cu social-democraţii şi va demisiona din toate funcţiile