Firmele şi companiile turce le oferă clienţilor stimulente, precum nunţi gratuite, pietre funerare sau chiar o masă caldă, dacă acceptă să-şi schimbe depozitele din dolari în lire turceşti, după un apel lansat în acest sens de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Liderul turc a cerut cetăţenilor să cumpere lire turceşti pentru a ajuta moneda naţională să crească în raport cu dolarul, relatează AFP.