Operatorii americani de telecomunicaţii T-Mobile USA Inc şi Sprint Corp au anunţat sâmbătă că au oprit oficial negocierile de fuziune, încheind astfel luni de discuţii care ar fi creat o entitate cu o capitalizare bursieră evaluată la aproximativ 76 de miliarde de dolari, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres. Anunţul marchează cel mai recent eşec al încercării de a combina T-Mobile şi Sprint, deoarece compania mamă a Sprint, SoftBank Group Corp, şi T-Mobile, controlată de Deutsche Telekom, s-au arătat refractare în a se despărţi de activele lor valoroase din sectorul american al telecomunicaţiilor.