Din 16 martie, Guvernul e obligat să onoreze în 30 de zile, cel mult 60 de zile facturile producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, ca urmare a transpunerii în legislaţia românească a unei directive europene. Declarativ, Directiva va pune capăt întârzierilor la plata facturilor către industria pharma, de peste 300 de zile. Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente salută implementarea acestei directive şi este deschisă să stabilească un calendar de eșalonare a datoriilor, astfel încât plata acestora să se facă gradual și să nu producă dezechilibre în sistem.