director teamnet retinut

Cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi directorul Grupului Teamnet, reţinuţi în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat

Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă, şi Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, au fost reţinuţi, luni, de procurori, după aproape opt ore de audieri la sediul DNA Ploieşti, în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat, în care se suspectează că trei firme conduse sau controlate de rude sau prieteni ai acestuia i-ar fi dat 50 de milioane de lei bani destinaţi unor miniştri sau funcţionari publici care să contribuie la câştigarea unor noi contracte de către cele trei societăţi, scrie News.ro. 

Cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi directorul Grupului Teamnet, reţinuţi în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat