Ministerul Sănătăţii vrea să scadă de 10 ori, la numai 50 de metri, distanţa minimă la care pot fi amplasate fermele care au între 101 şi 1.000 de păsări faţă de zonele de locuinţe, şcoli, spitale, parcuri, se arată într-un proiect de modificare a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 2014. Mai mult, Ministerul de resort vrea să scadă de la 1.000 de metri la 500 de metri distanţa minimă la care fermele cu peste 5.000 de păsări vor putea fi amplasate faţă de locuinţe, spitale, şcoli.