Noul program de guvernare al PNL include pregătirea lucrărilor de modernizare a DJ 102 I, Câmpina –Valea Doftanei –Săcele, faimosul drum judeţean despre care ministrul Transporturilor spune că va reduce aglomeraţia pe Valea Prahovei, până când va fi gata autostrada. Proiectul urmează să fie însă derulat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), din ograda Ministerului Lucrărilor Publice.