Munca de acasă va rămâne în practica multor companii și odată ce va trece epidemia de Covid-19, într-un sistem de lucru hibrid care îmbină activitatea de la distanță cu prezența la birou pentru întreaga echipă, rezultă dintr-un sondaj realizat de Colliers International în rândul reprezentanților din conducere sau decidenților din 80 de companii cu activitate în diverse sectoare economice și echipe de la câteva zeci până la mii de angajați. Modul de lucru de la distanță ridică probleme în echipe pe termen lung pentru 80% dintre respondenți, astfel că aceștia se văd nevoiți să redefinească modul de lucru și majoritatea mizează pe transformarea birourilor în hub-uri care să susțină colaborarea, să accelereze creativitatea și să mențină spiritul de echipă.