89 de persoane au fost amendate în cadrul recensământului populaţiei, desfăşurat în anul 2022, majoritatea fie pentru că au refuzat să răspundă, fie pentru că au furnizat informaţii incomplete, arată o analiză exclusivă Economica.net care a vorbit cu toate prefecturile şi Direcţiile de Statistică din ţară, precum şi cu primăriile localităţilor care au aplicat amenzi în cadrul recensământului. Numărul oamenilor care nu au participat la recensământ voit sau tacit depăşeşte însă 914.000 de persoane, conform Institutului Naţional de Statistică. Amenzile aplicate oamenilor care au refuzat participarea la recensământ sau care au împiedicat desfăşurarea recensământului se ridică la 125.300 de lei, arată analiza Economica.net.