DNA clasează dosarul deschis în vara anului 2016, în care fostul premier Victor Ponta a fost urmărit penal, alături de omul de afaceri şi fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, pentru presupuse infracţiuni legate de vizita lui Tony Blair în România. Victor Ponta a reacţionat la decizia procurorilor: „Mă bucur că în România, după atâţia ani, se poate face totuşi puţină dreptate. (…) Clasarea NU are nicio legătură cu prescripţia; doar cu faptul că acuzaţiile lui Portocală au fost pur şi simplu aberante”.