dragnea bnr

Dragnea atacă BNR: Prea seamănă, prea sunt coordonate acţiuni de la BNR, declaraţii ale preşedintelui, ale liderilor din opoziţie şi ştiri false

Liderul PSD Liviu Dragnea a atacat dur BNR, afirmând că declaraţii ale reprezentanţilor acesteia, ale preşedintelui şi ale liderilor opoziţiei „prea sunt coordonate”, concluzia sa fiind că „în momentul în care România încearcă să se ridice, e cineva care îi dă la picioare”. În ceea ce priveşte creşterea preţurilor, Dragnea a invocat mai multe motive, de la liberalizările cerute de FMI şi de UE, până la faptul că importăm din state UE unde preţurile au crescut, dar a făcut referire şi la „companiile cu capital străin”, care au majorat preţurile, văzând că au crescut veniturile românilor, scrie News.ro.

Dragnea atacă BNR: Prea seamănă, prea sunt coordonate acţiuni de la BNR, declaraţii ale preşedintelui, ale liderilor din opoziţie şi ştiri false