dreptu de preemp iune

Judecătorii CCR au decis că legea prin care practic se blochează intrarea de noi investitori în agricultură este constituțională

În data de 14 iulie, plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și ale Uniunii Salvați România cu privire la prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2011 privind privatizarea societăților comerciale ce deții în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, informează instituția prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

Judecătorii CCR au decis că legea prin care practic se blochează intrarea de noi investitori în agricultură este constituțională