e on

E.On: Cererea de instalare de panouri fotovoltaice a crescut de cinci ori

Aproape jumătate (46%) dintre români sunt interesați de achiziția, în următorul an, a unui sistem de panouri fotovoltaice de la un furnizor de energie, potrivit unui studiu realizat de E.ON în luna septembrie, numărul lor fiind în creștere cu 11 puncte procentuale față de aceeași lună a anului trecut, arată compania într-un comunicat de presă.

E.On: Cererea de instalare de panouri fotovoltaice a crescut de cinci ori
E.ON Energie România a anunţat că emite la timp facturile pe septembrie

Jumătate de milion de români au primit compensații de la distribuitorii de electricitate anul trecut. Cine și cât a plătit

Criză de energie în Franța. Marile companii energetice solicită populaţiei şi companiilor să limiteze imediat consumul

Şeful E.ON: Germania trebuie să-şi majoreze producţia internă de gaze naturale, inclusiv prin fracturare hidraulică

Prețuri la electricitate și gaze: Furnizorii spun că este nevoie de plafonare și în 2023, dar cer Guvernului să gândească încă de pe acum o schemă sustenabilă, de care să beneficieze cine are nevoie

Delgaz Grid a planificat investiţii de 143 milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie în acest an. Cel mai mare buget din ultimii 17 ani

Și E.On vine cu o ofertă de preț la gaze de 2,3 ori mai mare decât prețul actual, pentru mulți clienți. Deocamdată, scumpirea resimțită va fi mai mică, prețul e plafonat

Şeful E.ON avertizează că interzicerea gazului rusesc va duce la creşteri dramatice de preţuri

Dragoș Bărbulescu este noul CFO al CEZ România

E.ON respinge solicitările de a închide gazoductul Nord Stream 1

E.ON România estimează pierderi de peste 100 de milioane de euro din cauza măsurilor luate de stat

Cristian Secoșan va fi noul director general al Delgaz Grid, divizia de rețele a E.On din România, de la 1 aprilie

Interviu cu şeful E.ON: Producătorii de energie, importatorii şi statul sunt cei care câştigă din creşterea facturilor

Câștig de etapă pentru Engie și, posibil, E.On. Guvernul modifică legea plafonării pentru ca furnizorii de ultimă instanță să nu meargă în pierdere

Prețurile energiei electrice pentru clienții de serviciu universal ai E.On cresc cu 58% de la 1 ianuarie. Prețul final din factură va fi de 1,3 lei/kWh

Dragoș Bărbulescu, director general al Delgaz, părăsește grupul E.On România

E.On va emite la timp facturile de electricitate și gaze, reduse conform legii

Engie şi E.ON se tem că nu vor primi la timp banii de la stat pentru compensarea facturilor la electricitate şi gaze

Volker Raffel (E.ON): România încă nu a rezolvat problema importurilor de gaze pentru această iarnă

Furnizor român: Gazprom nu are gaz suplimentar pentru România acum, solicitările noastre repetate au fost refuzate

Transelectrica și E.On au demarat CARMEN, un proiect “smart grid” din România, cu legături spre Ungaria și Moldova

E.On - centrală fotovoltaică de 155.000 de euro și 140 kWp pentru producătorul de alimente Sitemani din Sibiu

E.On – centrală fotovoltaică de 155.000 de euro și 140 kWp pentru producătorul de alimente Sitemani din Sibiu

Nou CEO la E.On România: Volker Raffel îl va înlocui pe Manfred Paasch. Se schimbă și șeful de la Rețele - surse

Nou CEO la E.On România: Volker Raffel îl va înlocui pe Manfred Paasch. Se schimbă și șeful de la Rețele – surse

Ce spune E.On despre îndemnul primarului din Vaslui care a solicitat locuitorilor să încheie noi contracte de electricitate cu E.On

Un primar din Moldova îndeamnă oamenii să încheie noi contracte de electricitate cu E.On. Le zice că e absolut necesar și că altfel vor plăti cel mai mare preț din piață

E.On, desemnat furnizor de ultimă instanță (FUI) de energie electrică, în aprilie

Salzgitter, E.ON și Linde încep exploatarea unei centrale de producere a hidrogenului folosind energie eoliană, în Germania (VIDEO)

INTERVIU Paasch (E.ON România): Consumatorii de energie să nu se grăbească să încheie noi contracte. Liberalizarea nu se face peste noapte

5,7 milioane de români vor primi acasă o nouă hârtie, alături de factura de energie electrică. Ce trebuie să facă și ce opțiuni au

Nuclearelectrica a încheiat cu E.ON Energie un contract în valoare de aproape 239 milioane de lei