Printre medicamentele gigantului elveţian Roche, investigate de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru că producătorul elveţian ar fi ascuns efectele secundare, suspectate că ar fi condus la decesele a peste 10.000 de pacienţi, se numără Tamiflu – prescris pentru tratamentul gripei, Herceptin, folosit în tratamentul cancerului la sân şi Lucentis – indicat în tratamentul degenerescenţei maculare senile. Agenţia Britanică a Medicamentului a descoperit într-o inspecţie de rutină că gigantul Roche a ţinut ascunse vreme de 15 ani câteva zeci de mii de rapoarte referitoare la efectele secundare ale unora dintre medicamentele sale, scrie Reuters.