Dacă va fi adoptată de către acţionari, noua politică de remunerare a membrilor Consiliului de Administraţie a Electrica SA poate duce la apariţia unor şomeri de lux la cerere, cum nu a mai cunoscut România vreodată. Membrii Consiliului de Administraţie vor putea pleca acasă cu sute de mii de euro dacă vor fi înlocuiţi din funcţie. Plăţile compensatorii depind de volumul indemnizaţiilor supuse aprobării, care cresc şi ele, ajungând la sume fabuloase pentru o persoană care are funcţie non-executivă. În plus, dacă schema va fi aprobată în final, Electrica va fi una dintre puţinele companii din lumea civilizată care va plăti clauze de non-concurenţă pentru administratori care au funcţii non-executive, deci nu sunt manageri. Banii pe care îi vor primi pentru prezenţa în CA cei de la Electrica i-ar face invidioşi pe cei care care au astfel de poziţii în companii energetice private din România, mai mari decât Electrica, ca Petrom sau Engie. Precizăm că toate sumele pe care le veţi citi în continuare sunt brute.