Iulian Stanciu, CEO al grupului eMAG, liderul pieţei locale de comerţ online, a explicat, într-o conferinţă de presă, că o zi în care retailerul înregistrează 30.000 de comenzi înseamnă o zi slabă, iar de Black Friday se realizează vânzări cât într-o lună. Anul acesta, şeful companiei estimează că vânzările de Black Friday vor depăşi 500 milioane de lei, mai mult cu 40 milioane de lei faţă de anul trecut.