Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 30 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 510 milioane de lei, la o dobândă de 4,38% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 93 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Agerpres.