energie romania

Consumul final de energie al României va creşte anual cu circa 2,4%, până în 2022

Consumul final de energie al României va fi în creştere în perioada 2019 – 2022, cu salturi anuale de circa 2,4%, se arată în Prognoza Echilibrului Energetic, publicată în luna decembrie de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Consumul final de energie al României va creşte anual cu circa 2,4%, până în 2022
Paradoxul energetic al României: avem o ţară bogată în resurse, dar nu ştim ce să facem cu ele. Preţurile cresc - retrospectivă 2018

Paradoxul energetic al României: avem o ţară bogată în resurse, dar nu ştim ce să facem cu ele. Preţurile cresc – retrospectivă 2018

Fostul ministru al Energiei: Sistemul Energetic Naţional are nevoie de un backup. Este epuizat din punct de vedere moral

Eurostat: România, cea mai mare creştere a preţului electricităţii din Uniunea Europeană

AmCham: Securitatea energetică a României poate fi afectată de lipsa investiţiilor. Parcul de generare a energiei electrice este îmbătrânit

România are nevoie de cărbune până în 2030, pentru menţinerea securităţii energetice - Havrileţ

România are nevoie de cărbune până în 2030, pentru menţinerea securităţii energetice – Havrileţ

România, locul şapte în UE după ponderea în consum a energiei din resurse regenerabile, în 2016

Secretarul pentru Energie al SUA: Sectorul energetic nu ar trebui să fie folosit ca mijloc de coerciţie sau ca ameninţare

Preţul energiei în România este cu 25% mai mic decât în ţările din regiune

Anton: Gradul de securitate energetică a Uniunii Europene depinde de proiectele de infrastructură a gazelor naturale

Ministrul Energiei: România se bate pentru resursele energetice. Companiile româneşti trebuie să pătrundă pe piaţa internaţională

Energia regenerabilă asigură aproape 70% din producţia de electricitate a ţării, vineri la prânz

România, printre ţările cel mai puţin dependente de importurile de energie pentru consumul intern - Eurostat

România, printre ţările cel mai puţin dependente de importurile de energie pentru consumul intern – Eurostat

România trebuie să plătească pentru a folosi cărbunele în sectorul energetic - Comisarul european pentru Energie

România trebuie să plătească pentru a folosi cărbunele în sectorul energetic – Comisarul european pentru Energie

Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor se află marţi în dezechilibru, dar nu există o stare de pericol

RWEA: Energia regenerabilă nu ar mai avea nevoie de subvenţii, dacă piaţa ar asigura predictibilitatea veniturilor

Interviu Ministrul Energiei: România se va alinia standardelor europene de mediu în ritmul său. Nu suntem de umplutură în UE

Anton: România are resurse energetice multe, bune, nu foarte mari. Trebuie păstrat mixul energetic

CNP: Consumul final de energie al României va creşte în următorii ani, dar importurile vor scădea

20% dintre gospodăriile din România sunt afectate de sărăcie energetică - studiu CSD

20% dintre gospodăriile din România sunt afectate de sărăcie energetică – studiu CSD

La mila lui Dumnezeu: când nu bate vântul, România trebuie să importe energie electrică

Petcu: Pregătirile de iarnă au început mai devreme decât în 2016. Stocurile de combustibili, mai mari decât necesarul estimat

Importurile României de produse energetice au crescut cu 15,7% anul trecut

Havrileţ, la comisia de anchetă ANRE: România nu are suficientă capacitate de producţie a energiei. Când consumul e mare, avem probleme

Petcu: România are cel mai bogat mix energetic din regiune, dacă nu din Europa

Resursele de energie primară au urcat în primele cinci luni cu 1,8%

România este o gaură neagră plină cu resurse de gaze. Trebuie să investim miliarde de euro în reţele - ambasador

România este o gaură neagră plină cu resurse de gaze. Trebuie să investim miliarde de euro în reţele – ambasador

Nicolescu, Deloitte: Surplusul de certificate verzi va crea haos în sistemul energetic de la 1 aprilie, dacă Guvernul nu modifică legea

Strategia Energetică a României ar putea fi aprobată în a doua parte a anului - secretar de stat

Strategia Energetică a României ar putea fi aprobată în a doua parte a anului – secretar de stat

România nu-şi mai poate asigura consumul de electricitate din producţia internă luni dimineaţa. Cel mai mult importăm din Ucraina. Explicaţiile

Resursele de energie primară şi electrică au scăzut cu 0,3%, în primele 11 luni din 2016. Consumul de electricitate a crescut cu 3,7%