Europa lockdown

Statele Unite își vor reveni mult mai rapid după pandemie față de Uniunea Europeană – analiză AFP

Frânată de lentoarea vaccinării anti-COVID-19 şi de politici de relansare mai puţin ambiţioase faţă de cele de peste Atlantic, economia europeană tinde să rămână în urma celei americane, iar experţii se tem că întârzierea nu va mai putea fi recuperată, potrivit unei analize a AFP, relatează Agerpres.

Statele Unite își vor reveni mult mai rapid după pandemie față de Uniunea Europeană - analiză AFP