executie fnuass

Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de 5,67 miliarde de lei, în creştere nesemnificativă faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului 2023. Fondul Sănătăţii continuă să aibă deficit în ciuda măsurilor guvernului din 2023 privind introducerea unor taxe noi la Sănătate: majorarea salariului minim de două ori în perioada analizată, eliminarea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol, includerea tichetelor de masă în baza de calcul al CASS Aceasta, pentru că cei puţin peste peste 6 milioane de asiguraţi nu pot aduce Fondul în echilibru prin taxele plătite la Sănătate, în unele cazuri, pentru mai multe venituri. Reţinem totuşi un efect al introducerii acestor noi taxe: ponderea încasărilor din contribuţii de la asiguraţi în veniturile totale ale Fondului a crescut cu peste 7 puncte procentuale în perioada analizată.

Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
USR şi Lasconi vor să mute o parte din cota CASS de 10% la pilonul II al sănătăţii, să spargă monopolul CNAS, deschizând calea privatizării mascate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate

Taxele la Sănătate, introduse din 2023, au scăzut deficitul Fondului Sănătăţii cu 10% în primele nouă luni, care a ajuns la 3,3 miliarde de lei

Casele de Asigurări de Sănătate au intrat în 2024 cu datorii de peste 3 miliarde de lei pentru plata concediilor şi indemnizaţiilor. Peste 3 milioane de certificate medicale eliberate asiguraţilor în 2023, în scădere masivă faţă de 2022

Efectele taxelor introduse din 2023 la Sănătate: au crescut încasările din CASS, dar Fondul Sănătăţii are deficit de 4,5 miliarde lei, cu peste 40% mai mare decât în primele opt luni ale anului trecut

Peste 6 milioane de oameni plătesc CASS, unii de mai multe ori, şi sunt solidari cu 10 milioane asiguraţi fără plata contribuţiei şi cu 3,6 milioane de neasiguraţi

România datorează peste 342 de milioane euro statelor în care au fost trataţi români. Datoriile faţă de Germania şi Spania sunt peste jumătate din această sumă

Deficit de 3,8 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii. Noile taxe din sănătate sunt insuficiente pentru a-l echilibra. Guvernul are două opţiuni: ori măreşte subvenţiile, ori creşte numărul plătitorilor de CASS

Încasările din contribuţia CASS au crescut cu peste 37% în primele cinci luni, efect direct al noilor taxe din Sănătate, dar deficitul Fondului din care e finanţat sistemul sanitar urcă la 3,4 miliarde de lei

Aplicarea noilor taxe din sănătate a dus la scăderea deficitului Fondului Sănătăţii cu 50% în primele două luni la 1,5 miliarde de lei

Deficitul Fondului din care e finanţată Sănătatea a scăzut la 1,7 miliarde de lei în ianuarie, prima lună în care vedem integral efectele noilor taxe din sănătate

Salariaţii, cei care plătesc CASS pentru venituri extrasalariale şi producătorii de medicamente finanţează asigurările sociale de sănătate, de al cărui pachet minimal beneficiază şi neasiguraţii

Salariaţii şi cei cu venituri extrasalariale aduc aproape 80% din banii Fondului din care e finanţată Sănătatea, după ce Guvernul a renunţat la scutirea unor angajaţi de la plata CASS

Contribuţie la sănătate (CASS) datorată pentru o singură sursă de venit, cea pentru care CASS e cea mai mare - propunere legislativă

Contribuţie la sănătate (CASS) datorată pentru o singură sursă de venit, cea pentru care CASS e cea mai mare – propunere legislativă

Deficitul Fondului Sănătăţii depăşeşte 3,6 miliarde de lei în primele nouă luni şi e cel puţin dublu faţă de cel din 2022

Bugetul Fondului Sănătăţii, majorat cu 1,7 miliarde de lei

Angajatorii, persoanele fizice care trimit declaraţia unică şi producătorii de medicamente sunt finanţatorii sistemului asigurărilor sociale de sănătate în primele opt luni

Întârzieri de cel puţin o săptămână la plata medicilor de familie. CNAS asigură că aceştia îşi vor primii banii pentru luna august în curând

Deficitul Fondului Sănătăţii urcă la 1,8 miliarde de lei pe fondul creşterii cu 60% a cheltuielilor pentre unele medicamente oferite pacienţilor cu boli cronice

Deficitul Fondului din care e finanţată sănătatea creşte cu 58% la 2,56 de miliarde de lei în ianuarie, ca urmare a dublării cheltuielilor pentru unele medicamente şi materiale sanitare acordate pacienţilor

Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate a încheiat în echilibru anul 2022 cu preţul unor subvenţii de 11 miliarde de lei, cele mai mari pe care le-a primit din 2013 încoace

Fondul din care e finanţată sănătatea a avut deficit de 3,3 miliarde de lei în primele 11 luni din 2022, cel puţin dublu faţă de cel din 2021

Inflaţia ridicată, întreruperile lanţului de aprovizionare cauzate de creşterea costului materiilor prime – efectele războiului din Ucraina asupra producătorilor de medicamente generice

Subvenţiile, a două sursă de venit la Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au crescut cu 35% în primele nouă luni la 7,7 miliarde de lei

Deficitul Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate creşte cu 51% şi depăşeşte 3 miliarde de lei în primele opt luni

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate are deficit de 2,21 de miliarde de lei în primul semestru, cel puţin dublu faţă de cât a avut în aceeaşi perioadă din al doilea an de pandemie Covid

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate a avut deficit de 1,62 de miliarde lei în primul trimestru, în ciuda subvenţiilor record de 2,47 de miliarde de lei, pe care le-a primit

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate are deja deficit de 1,6 miliarde de lei în ianuarie

Amploarea presiunii puse de Covid-19 pe sistemul sanitar: Fondul din care e finanţată sănătatea a primit subvenţii de 10 miliarde de lei în 2021, cele mai mari din 2013 încoace - analiză

Amploarea presiunii puse de Covid-19 pe sistemul sanitar: Fondul din care e finanţată sănătatea a primit subvenţii de 10 miliarde de lei în 2021, cele mai mari din 2013 încoace – analiză

Subvenţii record la Fondul Sănătăţii în primele 11 luni: 8,15 miliarde de lei, cele mai mari din 2013 încoace, pe fondul crizei provocate de Covid-19

Deficitul Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate scade cu 40% la 1,41 miliarde de lei în primele zece luni, pe fondul creşterii subvenţiilor cu 22%- analiză