O delegație din Regatul Maroc, din care face parte și o companie privată interesată să cumpere ovine din România, efectuează o vizită la Constanța. Marocanii vor astfel să verifice animalele ce urmează a fi îmbarcate pe vapor în cadrul primului export după o perioadă în care livrările au fost sistate din cauza pestei rumegătoarelor mici ce afectează fermele din România.