Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, principala poartă aeriană a României, le cere pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului, mai ales dacă au curse dimineaţa, arată un anunţ postat pe site-ul aeroportului, care motivează măsura prin creşterea numărului de curse pe perioada verii. O analiză publicată de News.ro în luna martie arată că, în relatitate, cozile mari şi aglomeraţia de pe aeroportul din Otopeni i-au afectat pe pasageri şi înainte de începerea sezonului estival, iar explicaţia este lipsa proiectelor de extindere şi modernizare a aeroportului şi apropierea de limita de trafic, moment în care serviciile aeroportului riscă să fie complet depăşite de numărul prea mare de pasageri.