Ce nu vor băncile să afli: cum să-ţi declari falimentul personal în altă ţară şi să scapi de datorii
În România insolvenţa persoanelor fizice şi falimentul personal subsecvent nu sunt reglemetate, graţie jocurilor politice din Parlament, a presiunii bancherilor şi a FMI şi a guvernelor obediente. Insolvenţa şi falimentul sunt însă stări de fapt şi foarte mulţi români se găsesc în aceste situaţii. Aceştia, ca cetăţeni europeni, au posibilitatea de a beneficia de recunoaşterea legală şi de iertarea datoriilor pe care nu le mai pot plăti în întreaga Uniunea Europeană, acolo unde legea insolvenţei personale există. ECONOMICA.NET vă arată cum şi de ce românii au această posibilitate de care nu au auzit până acum.