Concernul francez Faurecia va investi la Râmnicu Vâlcea 8 milioane de euro în cea mai mare hală de producţie a companiei, urmând să angajeze 1.600 de salariaţi, anunţă vineri, printr-un comunicat de presă, Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea. Faurecia produce componente auto pentru Ford, Renault-Nissan, Peugeot, BMW, Daimler, General motors, Toyota şi Hyundai.