Incertitudinea cu privire la relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană va reduce creşterea economică pe termen scurt înregistrată atât de Marea Britanie şi restul Europei cât şi de economia mondială, a declarat joi Gerry Rice, un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional, informează Reuters, potrivit Agerpres.