Măsurile fiscale aprobate de autorităţile române sunt prociclice şi vor duce la creşterea datoriei publice iar cele care vor intra în vigoare anul viitor ar trebui anulate sau amânate pentru a se putea face economii la buget şi a se readuce datoria publică pe un trend descendent, susţine şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Reza Baqir, potrivit Agerpres.