fmi

Directorul FMI vorbeşte de o nouă retrogradare a perspectivelor de creştere pentru economia mondială

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea să-şi revizuiască, din nou, estimările privind ritmul de creştere care va fi înregistrat în 2016 de economia mondială, în condiţiile în care perspectivele economice sunt afectate de cererea slabă, schimburi comerciale şi investiţii reduse precum şi de creşterea inegalităţii, a declarat joi, directorul general al FMI, Christine Lagarde, cu câteva zile înainte de summitul liderilor G20, potrivit Agerpres.

Directorul FMI vorbeşte de o nouă retrogradare a perspectivelor de creştere pentru economia mondială
Cutremurătoarele revelaţii ale dlui avocat, FMI, francii elveţieni şi Trilaterala

Cezar Boţel va reprezenta România la Fondul Monetar Internaţional de la 1 septembrie

FMI, criticat din interior pentru modul în care a gestionat criza datoriilor din zona euro

FMI şi Republica Moldova au ajuns la un acord privind un nou program de finanţare pe 3 ani

Şeful FMI, trimis în judecată de justiţia franceză

Şeful FMI cere să se pună capăt rapid incertitudinilor legate de Brexit

FMI cere G20 să sprijine creşterea economică, pe fondul incertitudinilor provocate de Brexit

FMI aruncă în aer dezbaterea privind migraţia în Europa. Cât a pierdut România din

FMI aruncă în aer dezbaterea privind migraţia în Europa. Cât a pierdut România din „exportul de creiere”

FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a economiei mondiale pentru a cincea oară în ultimele 15 luni

Şeful FMI, preocupat de creşterea în putere a

Şeful FMI, preocupat de creşterea în putere a „forţelor izolaţionismului”

FMI şi-ar putea relua ajutorul pentru Ucraina în iulie

FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a Franţei

FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a Italiei

Christine Lagarde, şefa FMI: Europenii trebuie să iasă cu fruntea sus din Brexit

FMI consideră că Brexitul va afecta negativ economia Germaniei

Lagarde, FMI: Pieţele

Lagarde, FMI: Pieţele „au subestimat” votul asupra Brexit, dar nu au intrat în panică

România ar putea să îşi reducă, în doi ani, creditele neperformante sub media ţărilor afectate de criză - FMI

România ar putea să îşi reducă, în doi ani, creditele neperformante sub media ţărilor afectate de criză – FMI

FMI propune ca salariul minim să fie diferenţiat în funcţie de regiune

FMI: Salariul minim în România a crescut mai repede decât productivitatea muncii şi afectează competitivitatea firmelor

FMI avertizează China în legătură cu riscurile creşterii rapide a creditării şi a datoriilor

Franks, FMI: România are nevoie de măsuri pentru o creştere sustenabilă timp de câteva decenii

FMI: politicile neoliberale au sporit inegalitatea şi au afectat creşterea economică

FMI cere Europei să acorde Greciei o perioadă de graţie mai lungă la plata datoriei

Baqir, FMI: Recentele evoluţii ar putea anula progresele înregistrate de România după criza financiară

FMI: PIB-ul României va creşte cu 4,2% în acest an. Principalele riscuri - incertitudinile electorale şi cele externe

FMI: PIB-ul României va creşte cu 4,2% în acest an. Principalele riscuri – incertitudinile electorale şi cele externe

FMI: Ieşirea Marii Britanii din UE va provoca temporar incertitudini şi volatilităţi pe pieţele financiare

Reprezentantul FMI în România prezintă raportul pentru regiunea Europei Centrale şi de Sud Est

FMI avertizează: Regiunea Europei Centrale şi de Sud Est se îndreaptă spre o perioadă turbulentă

Grecia: Viitoarea reuniune a Eurogrupului a fost programată pentru 9 mai

FMI cere statelor membre să intensifice cheltuielile

FMI cere statelor membre să intensifice cheltuielile „favorabile creşterii economice”