Fondul forestier naţional ocupa, la sfârşitul anului 2021, o suprafaţă de 6,607 milioane hectare, respectiv 27,7% din suprafaţa ţării, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2021, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2020, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,05%.